Sardigna

Regione Autònoma de Sardigna (IT) Regione Autonoma della Sardegna
Informatziones
Istadu	Itàlia
Capu de logu	Casteddu
Superfitzie (km²)	24.090
Populatzione	1.651.793
Annu	2017
Densidade de pop. (a./km²)	68,54
Provintzias	4
Comunas	377
Presidente	Alessandra Todde
Còdighe ISO 3166-2	IT-88
Limbas	Sardu , Italianu
Ateras limbas	Minorìas: corsicanu, catalanu ingresu, ispagnolu (Cummertziale et Turisticu)
Muneda	Euro

Custu artìculu est iscritu cun sa grafia Limba Sarda Comuna. Abbàida sas àteras bariedades gràficas:

campidanesu · logudoresu · nugoresu

Sa Sardigna o Sardinnia est sa segunda ìsula prus manna de su Mare Mediterràneu. Est posta a otzidente a unos 200 km a ovest de sa penìsula italiana, unos 300 km de sa Liguria, 500 de s' Ispagna e a sud a unos 184 km dae sa Tunisia. Sa terra prus a probe est sa Còrsica o Còssiga, petzi 11 km. Sa Sardigna est una Regione Autònoma (Regione Autònoma de sa Sardigna) pro reconnoschimentu de sa Costitutzione Italiana e pro resones istòricas e linguìsticas.

Geografia

Sa forma de s'ìsula est sa de una catzola, de unos 260 km in diretzione NS e unos 120 in sa EO. S' ispuntone a N est sa bidda de Lungone (Lungoni in cadduresu), sa de S su Cabu Teulada. Sos mares chi l'inghìriant sunt su Mare Tirrenu a E e su Mare de Sardigna a O. S'àrea est de ca. 24.000km², s'oru de mare de unos 2400km.

Monte pro su 13,5 %, montigru po su 68 % e pranu po su 18,5 %. Su monte prus artu tirat 1834m (Punta La Màrmora, nòmine in sardu: Pedra Cràpias), in sa serra de su Gennargentu, in su mesu de s'ìsula.

Su tempus tirat a su sicu, in istiu e in ierru. Sa temperadura mèdia est de 14-18 °C, cun cambiamentos mannos intre pranu e monte, istiu e ierru: si podet passare de sos -2 o -3 a sos 30 °C. Su bentu podet esser forte meda, màssimu su bentu estu (de NO). Proet pagu, 400-600mm a s'annu, cun diferèntzias mannas intre monte e pranu, oru de mare e terra aintru.

Bi at finas unu lagu naturale, su lagu Baratz, cun unos 60 ètaros de tirada, in su NO de s'ìsula, acanta de Tàtari e de S'Alighera (l'Alguer in catalanu). Sos rios (cursos de àbba semper prenos) sunt pagos: de N a S su Coghinas, su Mannu (de Tàtari), su Temu, su Cedrinu, su Tirsu, su Frumindosa, su Mannu e su Cixerri. Sos àteros sunt rios sicos in parte de s'annu. Su frùmene prus longu est su Tirsu, chi tirat 159 km e bessit in su Mare de Sardinna a pustis de àere tocadu sa tzitade de Aristanis.

Istòria

Pascaredda (Calangianus)

S'istòria de sa Sardigna at raighinas chi partint dae su Paleolìticu. Sos òmines bivent peroe in s'ìsula solu dae su Neolìticu. De cuddu perìodu est s'isfrutamentu de s'ossidiana, unu materiale in cussu tempus raru e pretziosu de su Monte Arci. Dae su neolìticu a s'edade de su brunzu (XIX - XIII sèculos innantis de Cristos) est nàschida tzivilizatzione "prenuraghesa", caraterizada dae sos putos sacros (sas "tumbas de sos gigantes"). Su perìodu nuràgicu at bidu su cumparrer in Sardigna de una tzivilidade distinta dae construtziones megalìticas, sos nuraghes.

Ma si podet esser seguros chi su mare est istadu sa bia printzipale chi at muntesu sa Sardigna a tzentru de sa tzivilidade mediterrànea. Podet èssere chi sos chi biviant in Sardigna fint issos sa "gente de su mare" chi timiant sos egitzianos antigos. Ma est seguru chi, dae su mare, appet comintzadu a bènnere gente chi chircaiat ràmine, prumu, trigu, e àteras cosas pro faghere commerciu. Innantis a tottus sos fenitzios, chi arribant in ue oe b'est Casteddu, 1500 annos innantis de Cristu. Appustis ant fraigadu ateras tzitades: Tharros, Nora, Bithia, Sulci, Sant'Antiogu. Sas urtimas fint mannas meda, ca inie bi aiat su minerale chi ddi serviat. Non s'ischit meda de comente fin sas cosas cun chie biviat in Sardigna e custos fenitzios, ma issos abbarraiant accanta de su mare e chircaiant de istare in accordu con sa zente autoctona. Sunt bistados sos fenitzios a iscriere a primmu su nòmine Sardigna, ind una preda chi est in su museu archeològicu de su Castrum de Casteddu, si podet narrere chi issos non impreaiant sas bocales cando iscriìant. Paret chi, comente s'est passadu dae sos fenitzios de su Libanu a cussos chi bivende in Africa sunt nados Punicos, carchi cosa siat cambiada, ca custos fint peus e cheriant fàghere sos meres. In custu tempus sa Sardigna fit puru una base milidare de sos punicos, ca sas naves issoro, dae Cartàgine e su portu de Capu Malfatanu, accanta de Teulada, serraiant ind una morsa su Mare Mediterraneu e nemos podiat passare. A pustis de sa segunda gherra pùnica arribant sos romanos, e pro sèculos meda sa Sardigna abbarrat romana. E diventat sa "domu 'e trigu" de Roma, sas tzitades accanta e su mare sunt semper prus mannas, ma est seguru chi sos romanos non bi l'apant fatta a "romanitzare" sa Barbàgia. Sunt arribados a Fordongiani (Forum Traiani), Austis (Augustus) ma inie sunt abbarrados. Cando Roma est rutta sunt arribados sos Vàndalos, chi teniant puru sa parte de Africa chi est acanta acanta a sa Sardigna: Ippona (chi oe si narat Annaba, in Algeria) est sempre istada prus acanta a Casteddu de ontzi tzitade de sa penisula italiana. In carchi manera sos romanos de oriente, sos bizantinos (in sardu Aregos) nde giàgarant sos vàndalos e pro chimbichentos annos abbarrant in Sardigna. A sa fine si nde andant, ma lassant famìllias nobiles, chi sunt sas chi ant a andare a cummandare in su perìodu de is Giuigados. De sos Aregos abbarrant sos santos e sos lùmenes: Costantinu, Bachis, Chìrigu, pro narrere. De ammentare chi sos Aregos, comente sos atteros romanos, no bi la apant fatta a intrare in Barbagia, e comente sos àteros ponent su "Dux militaris" in Fordongiani, pro chircare de firmare sas bardanas de chie biviat in sos montes.

De interessu mannu sos sèculos intra su IX e su XV d.C., cando si est isboligada sa tzivilizadura de sos giuigados, battor rennos autòctonos de traditzione romana, non feudale, nàschidos pro more de s'isolamentu de sa Sardigna in sos sèculos de su domìniu àrabu de su Mediterràneu (sos sèculos VIII - IX d.C.).

In s'annu 1324, sos Aragonesos conchistant manu militari Casteddu cun s'agiudu de su Rennu de Arbarea, boghendeche a fora sos Pisanos. Est sa nàschida de su Rennu de Sardigna. Dae su 1354 a su 1420, cun fases diversas, addurat sa gherra intro de su rennu aragonesu e su arbaresu, s'ùrtimu abarradu de sos bàttor rennos sardos antigos. Persones de importu de cussu perìodu de gherra e pestilèntzias sunt su Giùighe arbaresu Mariane IV e sa fìgia sua Eleonora. In su 1420 s'ùrtimu giùighe, Guillermu de Narbona, bendet su tìtulu giuigale a su re de Aragona pro chentumìgia fiorinos de oro. Abarrat unu rennu solu, in s'ìsula, su Rennu de Sardigna, prima cadelanu e a pustis ispannolu. Cun sos cadelanos e sos ispannolos sa Sardigna connoschet su feudalismu.

In su 1720 sa corona colat in conca a sos ducas de Savoia, chi in custa manera si faghent reis.

De importu, suta sos Piemontesos, su perìodu "revolutzionàriu" de sos annos 1793-1796, cun unu protagonista mannu: Juanne Maria Angioy. Su Rennu de Sardigna addurat cun totas sas prerogativas suas fintzas a su 1847, cando su re Càralu Albertu cuntzedit sa "Fusione Perfetta" cun sos istados continentales de su rennu. In su 1861, a pustis de sas duas primas gherras de indipendèntzia italiana e de sas conchistas garibaldinas, mudat nòmine in Rennu de Itàlia.

Su nuraghe de Loelle in Uddusò

In su sèculu de binti sunt de ammentare sos fatos de sa Brigata Tàtari in sa Prima Gherra Mundiale, dae chi s'est ischidada torra s'identidade e su natzionalismu sardu. De su 1921 est sa nàschida de su Partidu Sardu de Atzione, fundadu, cun àteros, dae Emìliu Lussu.

Su fascismu at tènnidu dificultate meda a s'instaurare in Sardigna. In su 1924 Benito Mussolini mandaiat in Sardigna su generale Gandolfo pro isperrare su Partidu Sardu de Atzione (chi teniat tando su 30-40% de sos votos): naschet s'esperièntzia de su "sardu-fascismu", est a nàrrere sa gestione de su PNF in Sardigna dae sa dereta de su PSdA, ghiada dae Paolo Pili. In càmbiu, Mussolini finàntziat sa Lei de su Milliardu, ma comintzat un'òbera de italianitzatzione fortzada de Sardigna, colonitzende cun vènetos is paules a intre Terraba e Aristanis, e atachende s'impreu de sa limba sarda, "natzionalitzende a s'italiana" sas massas sardas puru.

In sa II Gherra, Casteddu fit casi deruta de is bombardamentos anglo-americanos, ei sos nazi-fascistas aiant operadu una ritirada istratègica dae s'Isula. In sos annos chi sighiant, in Casteddu si fit acodrada una Consulta pro iscrìere un'Istatudu de Autonomia, chi fit aprovadu, in formas moderadas e partzialmente autolesionistas pro sa Sardigna, in s'ùrtima sètzida de sa Corona costitudora in su 28 de freàrgiu de 1948: est sa nàschida de sa Regione Autònoma de Sardigna, isperu e disisperu de sos annos postbèllicos.

In sos annos '50 ant picadu comintzu fatos noos. Est istada bogada sa malària, gràtzias a su dinare de sa fundatzione Rockefeller, e custu est istadu unu fatu bonu pro sas populatziones de sas marinas e su turismu. In su matessi tempus ant impostu però sa tzerachia militare: unu muntone de ètaros leados a sas atividades econòmicas e postos in suta de sa cumpetèntzia militare de sa Nato e de sos americanos: Su 60% de totus sas tzerachias milidares italianas sunt, a die de oe, in Sardigna. De sos annos '60 imbetzes est su "Pranu de Rinàschida", una leze de s'istadu italianu chi cuntzediat finanziamentos agevolados pro fagher a naschere industrias mannas in Sardigna. Gai sunt nàschidos sos polos chìmicos Portu Turre e sas rafinerias in Sarroch. In sos annos '70 pro sa legge contra a su banditismu in Sardigna fit istada finanziada s'industria de Otzana. Ma, a pustis de tantos annos, si podet narrer chi in parte est istadu unu faddimentu, pro sos dannos ambientales e pro cussos economicos massimu in su casu de Otzana. S'industrialitzazione at creadu puru grandes cambiamentos sotziales. Ma in su matessi tempus ant fraigadu in cussos annos diversas infrastrutturas chi ant mezoradu meda su livellu istrutturale e economicu de s'isula.

Sa Regione

Sa Sardigna est una de sas 5 regiones autònomas a istatutu ispeciale de Itàlia. Sa Sardigna est s'ùnica Regione de Itàlia (imparis cun su Veneto) chi sa zente sua at de manera ufitziale su nùmene de «popolo» dadu dae su Parlamentu italianu.

Assentada in sa Costitutzione de sa Repùbrica Italiana, est nàschida in su 1948. Sas primas eletziones bi sunt istadas in su 1949.

Oe, su presidente de sa Regione est Alessandra Todde.

Sa Regione tenet 4 provintzias e una tzitade metropolitana:

• Provìntzia de Aristanis (cap. Aristanis)
• Tzitade metropolitana de Casteddu (cap. Casteddu)
• Provìntzia de Nùgoro (cap. Nùgoro)
• Provìntzia de Tàthari (cap. Tàthari)
• Provìntzia de Sud Sardigna (cap. Carbonia)

Cultura

Limba

Limbas e dialetos de sa Sardigna

Sos sardos impare a s'italianu faeddant su sardu, limba neo-latina reconnota comente ufitziale paris cun sa de s'istadu in su 1997, a pustis de medas peleas chi punnaiant a custu iscopu, ma puru ateras limbas chi sardas no sunt e costituint minorias, comente a su galluresu, cunsideradu dae unos cantos che unu limbazu autònomu, o unu corsicanu chi si assimizat a cussu de sa bidda de Sartene, o isulas linguisticas a contu insoro, che a s'aligheresu, una variante de su catalanu orientale, su venetu in Fertilia, Maristella, Arborea e Tanca Marchesa (belle iscumpartu, peroe). Sigundu a un'istudiu de sa regione, su sardu lu diant a connoschere unas 1.495.000 persones e faeddare unas 1.000.000, a fronte de su 3% ebbia chi naraiat de no lu connoschere, de no lu cumprendere e de no lu cherrere imparare. Ant sinnaladu chi, peroe, bi at s'arriscu chi su sardu diat a poder andare intre pagu tempus in estintzione, si no si ponet remèdiu, ca no bi est galu su bilinguismu, sigomente bi at unu stigma assotziadu a custa limba e in sos ufìtzios pùblicos no s'impreat a favore, oe, de s'italianu ebbia: sa majoria de sardos est oe in die italianitzada.

Festas

• Sa die de sa Sardigna (28 abrile) - Festa istitutzionale de su pòpulu sardu
• Sa Sartiglia: Aristanis
• Su Redentore, in su 29 de Austu: Nùgoro
• La faradda di li Candareri, in su 14 de Austu: Tàtari
• Sa essida de sos Candaleris, in su 14 de Austu: Nùivi
• Sos martires turritanos/Li martiri turritani: Portu Turre
• Sa "Festa Manna de mesu maju" in onore e gloria de Santu Simprije e de sos cumpanzos suos in sa die de 15 Maju: in Terranòa
• Sa festa de Sant'Efis: su 1 de maju, in Castedhu
• Sa festa de Sant'Antiogu 15 dies a pustis e Pasca
• Sa Caddigada Sarda s'ultima dominiga de Maju: Tàtari

Turismu

S'ìsula est fentomada pro sas localidades turisticas suas, e intra custas podimus ammentare sa Costa Smeralda, sas isulas de Madalena e Cabrera, sa tzitade de S'Alighera, pro sas calas ispantosas de s'Ogiastra incastradas in sas falèsias calcàreas artas: Cala Goloritzè, Cala Luna, Cala Gonone e puru pro s'internu sou, e in particulare su Gennargentu. In sos ùrtimos annos in su Sud ant fraigadu paritzas locandas e sìtios turìsticos (a SE Crabonaxa e Murera a SO Santa Margarida e Guàrdia de is Morus de Pula, Chia). Interessantes pro su turismu, s'archeologia de sas Ìsulas de s'Arcipèlagu sulcitanu (Santu Antiogu e San Pietro): in custu arcipèlagu in su perìodu Maju - Làmpadas faghent oe galu sa pisca de su Tunnu Ruju (Tunnus Tynnus) cun sos brancos de tunnos chi benint dae s'Atlànticu, in fase riprodutiva.

Siendas de s'umanidade de s'UNESCO

• Nuraghes e sas ateras espressadas de sa civilidade nuraghesa, rappresentadas dae Su Nuraxi de Barumini, dae su 1997;
• Parcu Geo-minerariu Istoricu e Ambientale de sa Sardìnia, unas cantas areas tuteladas pro su carattere issoro de importu istoricu e ambientale chi ant apidu e finas como ant in s'istoria mineraria meda longa de s'isula, dae su 1998;
• Cantu a tenore, sienda orale e immateriale dae su 2005;
• Nodriamentu mediterraneu, sienda orale e immateriale dae su 2010;
• Cantu de sa Sibilla (Cant de la Sibil·la), cantu gregorianu in catalanu fattu sa notte de Pasca'e Nadale in sas Cattedrale de S'Alighera e in cussa de Palma di Maiorca ebbìa, sienda orale e immateriale dae su 2010.
• Falada de sos candaleris, sienda orale e immateriale dae su 2013.

Boghes curreladas

• Istoria de Sardinnia
• Populu Sardu
• Limbas de sa Sardigna
• Sardegna Digital Library

Cullegamentos de foras

• Giassu ufitziale RAS
• Su portale de Sardegna Digital Library Archiviadu su 26 freàrgiu 2011 in s'Internet Archive.

Bibliografia

• Francesco Cesare Casula, La storia di Sardegna, Ets - Carlo Delfino ed., Sassari 1998